joi, 10 noiembrie 2011

Proiectul educational: Parcul din gradinita mea!

Incepand din luna mai 2011, copiii de la Gradinița nr. 207 Floare albastră împreuna cu alți colegi de la alte 12 gradinițe din sectorul 4, precum si cu preșcolari de la 9 grădinițe din orașul Shumen din Bulgaria s-au implicat în proiectul educațional “Parcul din grădinița mea!” Scopul proiectului - Responsabilizarea partenerilor implicati in protejarea si respectarea mediului inconjurator
Până la vacanța de vară, copiii au strâns maculatură și cutii de sucuri din aluminiu pe care le-au valorificat, apoi au achiziționat plante pe care le-au plantat în curtea grădiniței. Avem o curte foarte frumoasă!
Am continuat să înfrumusețăm curtea și în toamna care a sosit !

luni, 23 mai 2011

vineri, 4 martie 2011

Martisoare si felicitari


Sosirea primăverii a fost marcată cu bucurie de către preşcolarii grădiniţei 207- “Floare albastră”. Pentru 1 şi 8 Martie, aceştia au confecţionat marţişoare şi felicitări pe care le-au oferit fiinţelor dragi.



Dragobete

În acest an şcolar, grădiniţa noastră a încheiat un parteneriat cu “Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti”. În cadrul acestui parteneriat, pe data de 20 februarie 2011, câţiva preşcolari, însoţiţi de părinţi şi de educatoare au desfăşurat o activitate extraşcolară cu tema: “Haideţi la Dragobete- Dialogul culorilor”.





Preşcolarii au realizat mărţişoare şi felicitari în cadrul “atelierului” amenajat în sala “Gheorghe Focşa”, exersându-şi deprinderile învăţate la grădiniţă şi punându-şi în valoare abilităţile practice, dar mai cu seama imaginaţia.

Cerc pedagogic



Activitatea de perfecţionare a constituit în permanenţă o preocupare majoră a cadrelor didactice din grădiniţa noastră. În acest sens, pe data de 22.02.2011, în unitatea noastră a avut loc un cerc pedagogic pentru debutante cu tema: “Activitatea practică în grădiniţa de copii”.
Subiectul activităţii demonstrative a fost : confecţionare “CLOVNUL” şi s-a desfăşurat la grupa mare nr.7- “Raţuştele”.